Te trezești de dimineață. Corpul amorțit, dor în inimă, strâns lipite sunt pleopele unele de altele… murmuri cuvinte de nedeslușit. Sunt versuri? Cineva, de undeva departe, le scrie pentru tine. Te sperii de ce ți se întâmplă, cauți telefonul, apeși pe filmare și te lași în îmbrățișarea cuvintelor venite din ecoul mângâierii lăsate de el.
E un flow care curge… poezie ce se scrie în timp ce tu plângi. Pentru că și azi, ca în fiecare dimineață în care nu te trezești în brațele lui, ți-e dor.
Au trecut zile de atunci. Îți faci curaj să cauți filmarea, să o asculți, să afli ce s-a scris prin tine. Oare el scrie?
Transcrii pe laptop fiecare cuvânt, fără să intervii. Lași gândurile pline de goliciunea prezentului de atunci să se exprime liber pe tastatură. Și crezi că sunt vorbele lui.
Te iubesc pentru că ești,
Mă iubești pentru că sunt,
Ne iubim pe-acest pământ
Între noi e legământ.
Mi-e dor de noi
Mi-e dor de tine
Te rog, întoarce-te la mine
Și fă din nou să-mi fie bine!
Așteptare, așteptare…
Încă doare, încă doare…
Îmi lipsești atât de des,
Încât uit că te iubesc…
Sărutul tău de catifea
Lipit… ușor de pielea mea
Mă face să m-adăpostesc,
Mă face să îmi amintesc
Ce dor îmi e, ce dor îți este
De tot ce-a fost, și nu mai este.
Te strig, te chem și te condamn
Oriunde fugi, o sa te am.
Mi-e dor de noi, mi-e dor de tine
Te rog întoarce-te la mine
Mi-e dor de noi, mi-e dor să plâng
Sunt lipsă azi, dar mâine sunt.
Ast’ noapte nu puteai să dormi. Și a început ploaia. Și te-ai gândit dacă el e bine. Știi că și el se gândește la tine. Îi vorbești:
Știu… e târziu.. plouă.. ești agitat ca de obicei.. mă vrei și ți-e frică să mă chemi. Dar lasă-mă te rog, să dorm…
Si după ora 3 a.m. , când a adormit, te-a lăsat.
Noapte bună!
Până data viitoare,
A vostră,
Roxie