Te iubesc cum iubesc ploaia de vară pe câmpul de grâu.
Privirea ta e precum razele de soare care pătrund printre picături, doar ca să-i zâmbească lumii într-un curcubeu.
Șoaptele tale în urechea mea stângă mă mângâie precum degetele lui Chopin clapele pianului său. Uneori ușor, alteori apăsat, dar întotdeauna cu patimă.
Când faci dragoste cu mine sunt fără cuvinte. Nu știu să le găsesc pe cele potrivite să exprime ceea ce simțim amândoi.
Zâmbetul tău e murmurul pădurii în pragul serii, când vântul șuieră printre crengi un cântec de Noapte Bună.
Buzele tale sunt fructul oprit de care îmi doresc să mă satur și nu-mi dai voie, din frică să nu cazi… Deși o știm amândoi: e prea târziu…
Mâinile tale mă țin strâns la pieptul în care inima freamătă. Ea îmi șoptește seară de seară, în timp ce tu dormi. E confidenta mea și te-a trădat de mult, căci îi sunt dragă.
Îți cunosc fiecare detaliu din corp și pot traduce fiecare murmur, of, sau bombăneală morocănoasă.
Te cunosc. Mai mult decât știi. Și te ador așa cum ești. Pentru că atunci când suntem împreună, facem din două imperfecțiuni – perfecțiune.
Până data viitoare,
A voastră,
Roxie