intelegi? Uneori simt ca nu ai nici un dram de empatie pentru ceilalti. Sau ca esti superficial pana in rarunchiul fiintei. Eu nu sunt asa. Nu pot asa si nici nu vreau. Oamenii ma fac sa simt. Poate prea mult, poate prea dureros
Nu stiu mai nimic despre ea. Nu am simtit-o prea apropesi poate nici macar real sau in esenta. Am fost aprope de ea o singura data – cand am fost operata de peritonita si in cele din urma m-am trezit cu masca de oxigen pe fata. Saraca mama, era langa mine. Ce-o fi fost in sufletul ei, sper sa nu aflu odata in viata asta, cat o fi eade lunga. Ast noapte am avut un vis. Am dormit 12 ore si m-am trezit mai obosita ca oricand. poate pentru ca experienta din afara corpului pe care am trait-o m-a epuizat prea tare. Sunt intr-o masina 4ori4. mama conduce in stanga. Tata e langa mine, in spate, in stanga mea. Nu-mi amintesc cine e in fata in dreapta, sau in dreapta mea in spate. Il tin strans pe tata in brate si simt cumva ca plutesc totul are loc cu o viteza deosebit de redusa, desi masina se deplasa cu o viteza extraordinar de mare spre margina drumului, unde e padurea. Simt ca mama pierde controlul masiniii si ca alunecam printre copaci in jos, inspre o prapastie. Il strang in brate pe tata si accept cumva ca asta e moartea noatra. Sunt in pace cu ceea ce se intampla si ma bucur de o ultima imbratisare, si ca aceasta e cu tatl meu. o voce imi spune: Stii ca tatal tau o sa moara. Si totul se schimba. O turnura groaznica. Nu vreau sa moara! Si tu o sa ramai fara maini. Il strang tare, plngand in interior, la gandul ca nu o voi mai putea face o vreodata. Ma trezesc pe marginea unei prapastii ma vad in afara. sunt fara maini, culcata in iarba. Iti dai seama cum se simte moartea?
Ma trezesc. In intuneric. mi-e frica de el. Ma duc in baie si ma sperii de fiecare zgomot. Ma bucur ca langa mine in pat, cand ma voi intoarce, va fi cineva, si ca nu voi dormi singura.
Ma simt vinovata ca nu mi-am plans mortii. Ca au murit neplansi si goi, in sicriile lor reci si stramte. Ca acum sunt intr-un loc necunoscut, printre radacini si alte morminte, in loc sa fie aara, printre oamenii vii. Cred ca ma cauta. Poate le e dor de mine. Poate ma invidiaza ca eu inca traiesc, sau poate ma judeca aspru pentru ca nu stiu sa ma bucur de viata. Dar chiar simt ca uneori nu stiu. Unde pot invata asta?